Impresie de la Mihai Stescu

Impresie de la Mihai Stescu

De 15 ani privim autismul ca o realitate cotidiană, luptând alături de fiul nostru David pentru a-i oferi acestuia terapie, educație și o șansă mai bună pentru integrare și autonomie. Citind cartea scrisă de Annellisse, am descoperit un altfel de autism: mai matur, mai ancorat în realitate decât suntem obișnuiți din interacțiunile noastre zilnice cu David.

Ne-am imaginat mereu că autiștii, fie ei înalt funcționali, Aspie sau clasici sunt diferiți. În același timp multe din trăsăturile lor, dar mai ales reacțiile lor la un anume fel de stimuli sunt similare. Citind ce simte Annellisse și cum își dorește ea să fie percepută și tratată de noi cei din jurul ei, am înțeles mai bine unele comportamente ale lui David și am început să ne imaginăm alte căi pentru a-l explora, pentru a-l convinge să se exprime.

Iubăreț de inimă albastră nu poate răspunde la toate întrebările despre Aspie, dar face lumină evident în acest subiect controversat, într-un mod foarte personal, pe alocuri intim, plin de umor și fascinant.

Este o carte recomandată părinților copiilor și adolescenților autiști, familiilor și prietenilor lor, dar și tuturor celor care doresc ca neurodiversitatea să fie percepută ca o îmbogățire a societății prezente, ca o realitate care nu mai poate fi respinsă.

Mihai Stescu, părinte de adolescent autist

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.