Lucrurile au luat o turnură oarecum neaşteptată când un prieten mi-a propus spre publicare un manuscris intitulat Iubăreţ de inimă albastră — Povestea unui Aspie. Prietenul respectiv se întâlnise cu autoarea textului într-o zi de 21 iulie, care întâmplător era ziua mea de naştere. O fi fost doar o coincidenţă fericită? O fi fost karma, destinul sau puterea divinităţii? Indiferent care să fi fost forţa motrice a acestui concurs de împrejurări, pot să spun cu certitudine că am devenit curios de lucrare şi în martie 2020 am avut ocazia să mă întâlnesc cu Annellisse Wilson, pentru a-i afla povestea.

    Iubăreţ de inimă albastră este o radiografie a vieţii unei tinere neurodivergente în timp ce a trăit provocările traseului parcurs într-o lume dominată de neurotipici, în încercarea de a se înţelege pe sine, de a-i înţelege pe

Poveşti captivante printr-un filtru
de spectru autist
^{— Dorel Caminante, jurnalist}

cei din jur şi de a se adapta în funcţie de situaţie pentru a găsi sensuri, obiective şi satisfacţie. Este o carte despre iubire în toate formele ei: iubirea din familie, iubirea ca admiraţie, iubirea romantică din cuplu, iubirea de viaţă, iubirea faţă lucrurile frumoase din jurul nostru. Dar parcursul până la a simţi o iubire meaningful nu este niciodată lipsit de obstacole şi provocări, autoarea descriind emoţiile trăite în aceste situaţii.

     Pe parcursul celor 20 de capitole, încadrate de un prolog şi un epilog, Annellisse ne poartă pe aripi de storytelling, iar aceste relatări zugrăvesc cât se poate de viu autenticitatea trăirilor lui Aspie şi intensitatea

emoţiilor pozitive şi negative deopotrivă. Capitolul 20 este unul special prin faptul că include „jurnale la cald“ — transpunerea gândurilor pe hârtie în momentul în care s-au întâmplat cele descrise.

     Întâmplările sunt redate realist şi oricine — neurotipic sau neurodivergent — poate regăsi în viaţa personală părţi din poveste cu care să se poată identifica. Scopul cărţii este acela de a informa publicul general cu privire la provocările pe care le trăieşte o persoană cu sindrom Asperger şi pentru a îndemna la incluziune, acceptare şi sprijin. Cu toţii simţim nevoia să facem parte din societate, iar persoanele neurodivergente cu atât mai mult. Atunci când îi înţelegem putem da mult mai uşor o mână de ajutor. De multe ori, acea mână este chiar salvatoare.